Poate ca unora bugetele reduse li se par frustrante. Nu fac parte din categoria asta, desi n-am nimic nici impotriva celor generoase. :) Imi place sa contribui cu solutii inedite dar care se dovedesc a fi foarte estetice, la obiectivele antreprenoriale ale unor oameni tineri si creativi care ne coloreaza lumea. De data asta e cazul, Alinei Brailescu, care dupa o lunga experienta in cadrul unui proiect mai amplu, a decis sa-si continue cariera de make-up artist pe cont propriu si si-a deschis de curand scoala de make-up ABA, unde nu aplica regula "meseria se fura, nu se invata" ci isi dezvaluie toate secretele in ale fardurilor si machiajului celor care doresc sa invete sa foloseasca aceasta arta doar pe propria piele dar si celor care doresc sa faca din asta o meserie.
In cadrul acestui demers, Alina m-a rugat sa o sprijin in amenajarea studioului in care se vor desfasura aceste cursuri. Printre altele - pe care toate le vom fotografia cand vor fi gata - am vrut sa transformam niste scaune foarte functionale dar cam anoste in niste scaune foarte functionale dar atractive. Nu am avut nevoie decat de multe gheme de sfoara, si la final...de crema de maini pentru bataturile obtinute dupa ce cateva ore am infasurat spatarele a 10 scaune in sfoara. Rezultatul chiar este foarte curat si amuzant. Ne-au spus si cursantele, care printre amenajari vin foarte constiincioase la primele ore de curs. :)







0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu